Despre Mine - Dr. Elena Andra G. ȘOOȘ

Medic Primar Psihiatria Copilului și Adolescentului

Sunt medic psihiatru pediatru, dedicat evaluării, diagnosticării și tratamentului tulburărilor emoționale, comportamentale și de dezvoltare la copii și adolescenți. Abordarea mea este empatică și centrată pe familie, oferind sprijin personalizat atât copiilor și adolescenților, cât și părinților, într-un cadru sigur, confidențial și lipsit de judecată.

despre-mine

Experiență și Formare Profesională

Drumul meu în medicină a început cu dorința de a înțelege profunzimea minții umane și de a oferi sprijin specializat acolo unde este cea mai mare nevoie. Parcursul meu academic și profesional reflectă un angajament continuu față de excelența medicală în domeniul sănătății mintale.

​Educație și Specializare

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, locul unde am pus bazele solide ale profesiei de medic. Formarea mea ca specialist în psihiatrie s-a consolidat printr-un parcurs riguros de rezidențiat, desfășurat în centre medicale de renume din România.

​Psihiatrie Pediatrică

Am activat în cadrul secției de profil a Spitalului de Pediatrie din Cluj-Napoca, unde am învățat complexitatea abordării terapeutice a copilului și adolescentului. Experiența mea clinică a fost îmbogățită prin stagii de formare la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, instituții de referință care mi-au oferit o perspectivă vastă asupra patologiilor psihiatrice.

​Parcurs Profesional

​Cariera mea a evoluat de la practica clinică directă la coordonarea unor echipe medicale complexe: debutul ca medic specialist psihiatru pediatru a fost în cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Deva unde am oferit asistență specializată comunității locale.
Ulterior, am ocupat funcția de Medic Coordonator al Centrului de Sănătate Mintală Sibiu, perioadă de intensă activitate clinică și administrativă, unde am promovat examenul de Medic Primar, cel mai înalt grad de confirmare a competenței profesionale în medicina românească.

​În prezent, îmi dedic întreaga experiență acumulată pacienților din Brașov, unde ofer consultații în format fizic, punând accent pe o abordare empatică, actualizată la cele mai noi standarde medicale.

Aria de expertiză

Această experiență profesională mi-a conturat o perspectivă clinică solidă și o abordare integrată în lucrul cu copiii și adolescenții, permițându-mi să ofer sprijin specializat în situații precum:

  • întârzieri în dezvoltarea limbajului
  • dificultăți de concentrare a atentiei
  • dificultǎți şcolare
  • anxietate
  • atacuri de panicǎ
  • stări de tristețe
  • comportamente repetitive
  • dificultăți de relaționare
  • agresivitate
  • tulburări de somn
  • probleme de adaptare școlară și socială
  • psihoze
  • tulburari de alimentație

Competențe suplimentare si specializări

Pe lângă expertiza medicală de bază, parcursul meu profesional este completat de formări specifice care îmi permit o abordare holistică a sănătății mintale:

1. Master trainer în Addictii Dețin certificare de Master Trainer în adicții, obținută în cadrul European Union Drugs Agency.

Această specializare îmi permite să abordez cu o rigoare științifică sporită, una dintre cele mai mari provocări ale prezentului

  • Expertiză: Identificarea precoce și gestionarea comportamentelor addictive
  • Prevenție și Educație: Strategii de intervenție bazate pe dovezi, conforme cu protocoalele europene actuale.

2. Psihoterapie Adleriană (în curs de formare)

Deși în practica clinică respect cu strictețe separarea rolurilor de medic și terapeut, formarea mea în Psihoterapie Adleriană îmi îmbogățește activitatea de psihiatru prin:

  • Ascultare clinică superioară: Înțelegerea stilului de viață și a scopului din spatele simptomelor
  • Abordare empatică: O comunicare centrată pe încurajare și pe sentimentul de apartenență al pacientului

Din respect pentru procesul terapeutic și pentru claritatea relației medic-pacient, nu ofer simultan servicii de psihiatrie și psihoterapie aceleiași persoane. Pacienții aflați sub tratament psihiatric la cabinetul meu vor fi direcționați către colegi psihoterapeuți pentru intervenția psihologică de profunzime.

Viziune terapeutică și misiune

Cred în importanța intervenției timpurii și în construirea unei relații de încredere cu fiecare familie, oferind evaluări complexe și monitorizare atentă.

Ca medic psihiatru de copii şi psihoterapeut, viziunea mea transformǎ actul medical dintr-un simplu tratament ȋn paşi curajoşi pe un drum spre echilibru.

Misunea Mastering Mind: Arta de a ȋnțelege mintea

Sprijin specializat

Fiecare persoanǎ este evaluatǎ individual, iar planul de intervenție este construit personalizat, în funcție de vârstă, context familial, școlar și specificul dificultăților prezentate

🧠 Consultație psihiatrică pediatrică online

Evaluare medicală specializată a stării emoționale, comportamentale și cognitive a copilului, realizată într-un cadru sigur, confidențial și adaptat mediului online.

📋 Evaluare și diagnostic clinic

Proces complex de evaluare care include anamneză detaliată, interviu clinic, observație comportamentală.

🔁 Monitorizare și control

Urmărirea evoluției copilului în timp, ajustarea planului de intervenție și evaluarea eficienței măsurilor terapeutice recomandate, pentru continuitate, siguranță medicală și stabilitate emoțională.

🧩 Intervenții specializate

Intervenții adaptate problemelor emoționale, comportamentale și de dezvoltare ale copilului, construite personalizat, cu focus pe funcționarea emoțională, relațională și adaptarea în mediul familial, social și școlar.

Programează o consultație online

Accesul la sprijin specializat în psihiatria pediatrică trebuie să fie simplu, sigur și clar. De aceea, toate serviciile noastre sunt disponibile exclusiv online, într-un cadru medical confidențial, adaptat nevoilor copilului și familiei.

Fie că este vorba despre o evaluare inițială, o consultație de monitorizare sau intervenții specializate, procesul de programare este simplu, rapid și adaptat mediului online.

Scroll to Top